Video

Transcriere

Nimic în univers nu este static. În Calea Lactee, miliarde de stele orbitează centrul galaxiei.

Unele, la fel ca Soarele nostru, sunt consecvente, menținând o distanță de cca.

30.000 de ani lumină de centrul galaxiei, completând o orbită la fiecare 230 de milioane de ani.

Acest dans nu e un balet ordonat, ci mai degrabă un patinoar plin cu copii beți.

Acest haos face galaxia un loc periculos.

Vecinătatea noastră solară se schimbă constant, stelele mișcându-se cu mii de kilometri pe secundă.

Singurul lucru care ne protejează de pericol sunt distanțele foarte mari dintre corpurile cerești.

Dar cândva în viitor s-ar putea să avem ghinion. La un moment dat,

am putea intercepta o stea pe cale să devină o supernova sau un obiect foarte masiv care să treacă pe lângă noi și să ne ofere un duș de asteroizi.

Dacă ceva de genul acesta s-ar întâmpla, am ști probabil cu câteva mii sau milioane de ani în avans.

Dar tot n-am putea face mare lucru.

Decât dacă…

…ne mutăm întregul sistem solar din cale.

Pentru a muta sistemul solar,

avem nevoie de un motor stelar, o megastructură cu care să putem manevra o stea prin galaxie. Este genul de lucru

care ar putea fi construit de o civilizație avansată, cu tehnologie capabilă de a produce o sferă Dyson,

care își anticipează viitorul cu milioane de ani înainte.

Dar cum am putea muta sutele de mii de obiecte din sistemul solar?

Vestea bună e că putem ignora tot. (YAY)

Trebuie doar să mutăm Soarele; restul lucrurilor sunt lipite de el de gravitație și îl vor urma oriunde decide să meargă.

Există multe idei despre cum ar putea arăta și funcționa un motor stelar.

Am ales două, bazate pe înțelegerea noastră curentă a fizicii, care ar putea fi, teoretic, construite.

Cel mai simplu tip de motor stelar este propulsorul Shkadov, o oglindă gigantică. (OCHII MEI)

Funcționează pe același principiu ca o rachetă.

La fel ca și combustibilul de rachetă, fotonii eliberați ca radiație solară au impuls, nu mult, dar foarte puțin.

De exemplu, dacă un astronaut ar porni o lanternă în spațiu, aceasta l-ar împinge foarte foarte (foarte) încet în spate.

Un motor stelar ar merge un pic mai bine decât o lanternă deoarece Soarele produce foarte mulți fotoni.

Ideea de bază a unui propulsor Shkadov este să reflecte până la jumătate din radiația solară

pentru a crea propulsie și a împinge încet Soarele în direcția aleasă de noi.

Pentru ca propulsorul Shkadov să funcționeze, ar trebui să fie ținut în același loc, nu să orbiteze Soarele.

Deși gravitația Soarelui va încerca să-l tragă, ar fi sprijinit de presiunea radiației care ține oglinda sus.

Asta ar însemna că oglinda ar trebui să fie foarte ușoară, de grosime micronică, reflectorizantă, făcută din materiale de genul aliajelor de aluminiu.

Forma oglinzii e de asemenea importantă,

cuprinzând Soarele într-o carapace sferică gigantică nu ar funcționa, deoarece asta ar trimite lumina înapoi în el, încălzindu-l și

creând tot felul de probleme neplăcute.

De aceea vom folosi o parabolică, care trimite majoritatea fotonilor în jurul Soarelui în aceeași direcție, ceea ce maximizează propulsia.

Pentru a preveni arderea sau înghețul Pământului de la prea multă sau prea puțină lumină solară,

singurul loc sigur pentru construcția unui propulsor Shkadov este deasupra polilor Soarelui.

Asta înseamnă că putem muta Soarele doar vertical în planul sistemului solar și într-o singură direcție în Calea Lactee,

ceea ce ne limitează un pic opțiunile de călătorie.

Dar cam asta este tot.

Pentru o civilizație capabilă să construiască o sferă Dyson, acesta este un proiect relativ simplu.

Nu complicat, doar foarte dificil de construit.

La viteză maximă, probabil că am putea muta sistemul solar în jur de 100 de ani lumină în decursul a 230 de milioane de ani.

În decursul a câteva miliarde de ani, asta ne dă control aproape complet asupra orbitei Soarelui în galaxie.

Dar pe termen scurt, asta s-ar putea să nu fie destul să evităm o supernova mortală. De aceea ne-am gândit că putem mai bine.

Așa că l-am întrebat pe prietenul nostru astrofizician dacă ar putea să realizeze un motor stelar mai rapid pentru acest video.

A acceptat cererea noastră și a scris o lucrare care a fost publicată într-un jurnal de specialitate.

O puteți găsi în documentul nostru cu surse.

Vom numi noul nostru motor stelar propulsorul Caplan.

Funcționează apoape la fel ca o rachetă tradițională - arde combustibil pe o parte pentru a avansa în cealaltă.

Este o platformă spațială mare alimentată de o sferă Dyson care adună materie de la Soare pentru a realiza fuziune nucleară.

Aruncă un jet foarte rapid de particule la aproape 1% din viteza luminii afară din sistemul solar.

Un al doilea jet împinge Soarele ca pe o plută.

Propulsorul Caplan are nevoie de mult combustibil, milioane de tone pe secundă.

Pentru a aduna acest combustibil, propulsorul nostru folosește mari

câmpuri electromagnetice pentru a atrage hidrogen și heliu de la vântul solar până în motor.

Vântul solar de unul singur nu procură totuși destul combustibil, iar aici intervine sfera Dyson.

Folosindu-și puterea, poate refocaliza lumina solară spre suprafața Soarelui.

Asta încălzește mici regiuni până la temperaturi extreme, eliberând Soarele de milioane de tone de masă.

Această masă poate fi colectată și separată în hidrogen și heliu.

Heliumul este ars exploziv în reactoare de fuziune termonucleară.

Un jet de

oxigen radioactiv la o temperatură de aproape un miliard de grade este aruncat și devine principala sursă de propulsie a motorului nostru stelar.

Pentru a preveni motorul de a se izbi de Soare, trebuie să se stabilizeze singur.

Pentru a face asta,

accelerăm hidrogenul colectat cu câmpuri electromagnetice folosind acceleratoare de particule și aruncăm un jet înapoi spre Soare.

Asta stabilizează propulsorul și transferă propulsia înapoi spre Soare.

În doar câteva milioane de ani, acest motor poate muta soarele 50 de ani lumină, mai mult decât destul pentru a evita o supernova.

La viteză maximă, sistemul solar poate fi complet redirecționat în orbita sa galactică în 10 milioane de ani.

Dar stai, vom consuma Soarele în modul acesta?

Din fericire Soarele este atât de masiv încât până și milioane de tone de material abia zgârie suprafața.

De fapt, această megastructură chiar va prelungi viața Soarelui nostru, încât stelele mai ușoare

ard mai lent, menținând sistemul solar locuibil pentru multe alte miliarde de ani.

Cu un propulsor Caplan, am putea transforma întregul sistem solar în nava noastră spațială.

De exemplu, prin a orbita invers prin galaxie

colonizând sute sau mii de stele în timp ce trecem pe lângă ele.

S-ar putea chiar să fie posibil să scăpăm complet din galaxie și să ne întindem dincolo de Calea Lactee.

Motoarele stelare sunt genul de mașinării construite de civilizații care nu gândesc in termeni de ani sau decenii, ci epoci.

Din moment ce știm că Soarele nostru va muri într-o zi, un motor stelar ar putea permite descendenților îndepărtați ai oamenilor călătoria spre alte stele

fără a fi nevoie să se aventureze în abisul întunecat al spațiului interstelar.

Până vom construi un motor stelar, suntem în derivă și la voia mării galactice.

S-ar putea să nu ne placă unde ne duce.

Poate urmașii noștri vor ridica pânzele și vor deveni o specie interstelară pentru milioanele de ani ce vor veni.

Acesta a fost ultimul nostru video pentru anul 12.019 al erei umane, și ce an pe cinste a fost.

Atâtea s-au întâmplat peste tot, atâtor oameni diferiți.

Calendarele și sărbătorile sunt doar imaginare, dar ne ajută să ne împărțim viața în bucăți cu care creierele noastre se pot descurca.

Lăsăm 12.019 în spate cu un amestec de deziluzie și speranță. Lumea este cu susul în jos.

Dar o putem repara. În câteva zile, acest an va fi gata și vom avea șansa să încercăm din nou.

Mulțumim că ne urmărești videourile și că ai rămas alături de noi atâția ani. Ne vedem cu toții în 12.020.