De ce lucrurile frumoase ne fac fericiți - Frumusețea explicată | Kurzgesagt

🎁Amazon Prime 📖Kindle Unlimited 🎧Audible Plus 🎵Amazon Music Unlimited 🌿iHerb 💰Binance

Video

Transcriere

Multe lucruri pot fi frumoase.

Priveliști, fețe, artă fină,

sau o arhitectura epică, stelele de pe cer

sau pur și simplu reflecția Soarelui pe o sticlă goală.

Frumuseța nu este ceva tangibil, ea există doar în mintea noastră ca un sentiment plăcut.

Dacă trebuie să o definim, noi percepem ceva ca fiind frumos dacă culoarea sa,

conturul său, forma sa,

conturul său, forma sa,

sau proporția cumva sunt interesante, sau încântătoare pentru noi.

Frumusețea este o experiență foarte umană

care a fost cu noi pentru milioane de ani

Chiar și primele noastre unelte au fost tăiate într-o formă simetrică.

Cercetătorii au încercat să afle motive practice pentru care

strămoșii noștri investeau timp să creeze unelte care să arate bine

dar nu au putut să identifice vreunul.

S-ar părea că primii oameni își formau uneltele ca niște picături de lacrimă

pur și simplu pentru că le plăceau mai mult așa.

În decursul istoriei noastre definiția frumuseții s-a schimbat mult.

Idealurile s-au modificat, sau au devenit opusul.

Dar pe lângă gustul individual sau contemporan,

unele lucruri nu s-au demodat deloc.

Rația de aur, simetria sau modele fractale

pot fi găsite în arta și arhitectura culturilor de la începuturi și până azi.

Oamenii par a fi, în mod misterios, de acord asupra frumuseții lucrurilor.

Modelele care tot apar își au toate originea în natură.

Au devenit parte din biologia noastră pentru că au ajutat strămoșii noștri să supraviețuiască.

„De ce frumusețea ne face fericiți?”

Modelele fractale, spre exemplu, apar peste tot în natură:

în cochilii de melci, flori, valuri sau nori.

Identificarea și corelarea acestor lucruri cu fenomenele meteo în mod corect erau vitale.

Acei nori prezic sosirea ploii în curând?

Sunt aceste ape sigure pentru înot?

Pot să mănânc asta?

Alt lucru care ne-a ajutat a fost simetria.

În natură înseamnă că totul e cum ar trebui să fie.

Tulpinile, și copacii și frunzele și florile - toate cresc simetric.

O căprioară cu coarne impresionante este probabil o sursă de carne nutritivă.

O plantă de grâu deformată poate să nu fie bună de mâncat.

O față simetrică aparține, cel mai probabiil, unui partener sănătos și fertil.

Deoarece simetria este așa de comună în faună și floră

este extrem de familiară creierului nostru.

A ajutat strămoșii noștri la evaluarea mediului înconjurător mai ușor

și la reacția rapidă în fața unui pericol.

Lucruri care ne ajută să supraviețuim activează centrul de recompensare în creier.

Astfel că recunoașterea semnalelor de siguranță și nutriție,

declanșează sentimente bune în noi.

Deci simțul frumosului probabil a evoluat din recunoașterea de modele și șabloane.

Dar trece cu mult peste asta acum.

Oamenii se pare că au dezvoltat un instinct pentru frumusețe

care este adânc conectat în noi.

Rămâne chiar și când alte procese din creierul nostru nu mai funcționează:

Pacienții cu Alzheimer’s au fost rugați să clasifice câteva picturi după frumusețe.

Apoi experimentul s-a repetat 2 săptămâni mai târziu.

Pacienții au uitat de mult picturile dar le-au clasificat după frumusețe în aceeași ordine.

Cineva ar putea zice că asta nu ne spune multe.

„Și ce dacă oamenii rămân cu preferințele personale?”

Dar altă cercetare a arătat că avem într-un fel

un numitor comun cel mai mic când vine vorba de frumusețe.

În alte experimente oamenii au fost rugați să diferențieze între picturi abstracte adevărate sau false.

Unele erau originale, făcute de Mondrian sau Pollock,

care au fost pictate folosind reguli stricte, precum modele fractale,

în timp ce imitațiile nu.

Majoritatea oamenilor au ales operele de artă originale.

Acest experiment a funcționat cu picturile ambilor artiști,

chiar dacă stilul lor este foarte diferit.

Alt experiment a folosit de asemenea artă abstractă

dar au rugat oamenii să le aleagă din picturi similare făcute de copii sau animale.

Din nou, oamenii testați au ales pictura adevărată,

ale cărei model era plănuit cu atenție, nu la întâmplare.

Așadar, deși ne întrebăm ce este frumusețea sau pe ce se bazează,

cumva, o recunoaștem când o vedem.

„De ce este importantă frumusețea?”

Oamenii nu mai navighează prin sălbăticie, încercând să supraviețuiască de pe o zi pe alta.

Am abandonat lumea naturii în urmă și ne-am creat-o pe a noastră.

Noi am făcut obiectele care ne înconjoară

lucrurile pe care le purtăm și folosim,

și la care ne uităm.

Pe măsură ce ne-am împrăștiat pe planetă și ne-am înmulțit

am dat formă unui mediu înconjurător făcut în totalitate de om.

Făcând asta, deseori am neglijat frumusețea în favoarea utilității,

a costurilor sau a eficienței.

Am construit rânduri și rânduri de blocuri de locuințe din ciment în care nu vrea nimeni să trăiască.

Avem stații de metrou subterane urâte.

clădiri de servicii publice făcute de mântuială și mall-uri construie la întâmplare.

Un bloc-cutie, standard și plictisitor, lângă altul.

Oamenilor nu le place monotonia.

Programe de urmărire a ochilor au arătat că oamenii se concentrează pe detalii și ornamente arhitecturale

în timp ce peste pereți simpli trec foarte rapid.

Și numai că nu e distractiv să te uiți la ei, ne fac de fapt să ne simțim mizerabil.

Experimentele cu senzorii de piele arată că privind fațade vaste și plictisitoare

ne face să ne simțim plictisiți și inconfortabil.

Acest tip de plictiseală poate duce la nivele de stres înalte și ritm cardiac crescut.

Iar opusul este adevărat, de asemenea.

În ultimele decenii, din ce în ce mai multe studii au arătat că împrejurimile care ne sunt plăcute estetic

pot îmbunătăți starea de spirit, comportamentul,

funcțiile cognitive și dispoziția.

Corpul și creierul uman reacționează măsurabil și vizibil la tot ce ne înconjoară.

Frumusețea, în mod special, are un impact așa de puternic asupra stării de spirit

încât făcând lucrurile care ne sunt utile și frumoase, le putem îmbunătăți.

În anul 2017 un spital a examinat factorii de recuperare prin observații și interviuri cu pacienții

și a aflat că arta vizuală în zonele de relaxare le-a făcut internarea mai suportabilă și confortabilă.

Un alt studiu a arătat cât de bine se recuperează pacienții într-un spital care are două secții:

una foarte veche și urâtă și alta nouă și renovată.

Spre surpriza cercetătorilor, pacienții care au stat în secția renovată

au avut nevoie de mai puține medicamente pentru durere

și erau externați cu două zile mai repede, în medie, decât pacienții din secția veche.

Împrejurimi mai frumoase i-au făcut să se simtă fizic mai bine.

Frumusețea are și un efect asupra noastră zilnic.

Ne poate îmbunătăți fericirea în general.

Un studiu care a monitorizat factorii care influențau fericirea la adulți

a dezvăluit un rezultat neașteptat.

Pe lângă sănătate și o viață de familie armonioasă,

fericirea unui individ e afectată de cât de frumos este orașul în care locuiește.

Frumusețea are un impact mai mare decât curățenia sau siguranța.

Deci, ce putem învăța din toate acestea?

Știm că noi, oamenii, am fost reglați foarte fin timp de milioane de ani să procesăm informațiile vizuale

și să ne evaluăm împrejurimile.

E doar ceea ce am fost programați să facem

și începem să învățăm mai multe despre cât de mult frumusețea, ca proprietate,

ne influențează cu adevărat.

Frumusețea îndeplinește o nevoie moștenită pentru informație care are sens.

Poate că ar fi mai bine să îi dăm mai mult spațiu în această lume creată de om.

Acest video a fost o colaborare cu agenția creativă

Sagmeister & Walsh, drept o contribuție pentru

expoziția lor de frumusețe ce urmează.

Expoziția va fi arătată la Mak Vienna de pe 23 octombrie 2018 până pe 31 martie 2019.

și la Mak Frankfurt de pe 1 mai 2019 până pe 3 septembrie 2019.

Dacă vrei să afli mai multe despre impactul frumuseții și să vezi o multitudine de obiecte multimedia

mergi și aruncă o privire.

KURZGESAGT „Pe scurt”