Video

Transcriere

O furnică este destul proastă.

Nu are prea mult creier, nici ambiție, nici măcar un plan,

si cu toate acestea, mai multe furnici sunt inteligente împreună.

O colonie de furnici poate construi structuri complexe.

Unele colonii se ocupă de fermele de fungi, unele au grijă de “bovine”. Pot începe un război sau se apere.

Cum este posibil?

Cum reușește o adunătură de lucruri stupide să creeze împreună ceva inteligent?

Acest fenomen se numește emergenta,

și este unul dintre cele mai fascinante și misterioase caracteristici ale universului în care trăim.

Pe scurt, el descrie cum mai multe lucruri mici formează lucruri mari cu diferite proprietăți, fata de caracteristicile individuale.

Emergența este complexitate ce se naște din simplitate și o putem găsi peste tot.

Apa are proprietăți ce diferă de moleculele ce o formează, de exempul conceptul de umed.

Dacă iei o țesătură umedă și te apropii foarte mult, vei observa că nu există umezeală.

Sunt doar molecule în spațiile dintre atomii țesăturii.

Umezeala este o proprietate emergentă a apei.

Ceva nou, creat doar de interacțiunile individuale intre moleculele de apa.

Și cam asta e. Mai multe lucruri interacționează conform unui set de reguli, creând ceva mai mult și mai puțin decât ele însele.

Se pare că ceva ce e în cantitate mai mare e și diferit.

Această proprietate diferită reprezintă prin esență un lucru diferit, și acest lucru diferit se poate cupla cu alte lucruri noi pentru a repeta procesul.

Poți să-ți imagineză acest lucru ca fiind mai multe straturi puse unul peste altul, și fiecare strat e format din mai multe părți complexe.

Atomii formează molecule.

Moleculele formează proteine.

Proteinele formează celule.

Celulele formează organe.

Organele formează indivizi.

Indivizii formează societăți.

Dar cum poate ceva fi mai mult decât suma părților sale?

Cum reușesc furnicile să formează o astfel de entitate indefinită cum este o colonie? Urmând un set de reguli care produce ordine prin haos.

De exemplu, să observăm cum o colonie de furnici isi distribuie sarcinile.

Să zicem că o colonie ar trebui să aibă 25 % lucrători, 25 % îngrijitori,

25% soldați și 25% strângători.

Furnicile își comunică sarcinile prin intermediul chimicalelor. De exemplu, o furnică lucrătoare secretă constant chimicale care spun : “Eu sunt o furnică lucrătoare”.

Când furnicile întâlnesc alte furnici, se miros una pe alta pentru a colecta informații, spunându-și unei alteia ce sarcină au în colonie.

Ambele păstrează evidența furnicilor pe care le-au întâlnit în trecut.

Acum, imaginează-ți că un furnicar ucide majoritatea furnicilor strângătoare. Dacă acest lucru nu este reparat rapit, colonia va muri de foame.

Multe dintre furnicile muncitoare trebuie să-și schimbe misiunea, dar cum să comunici acest lucru miilor de furnici?

Simplu. Nu o faci.

Furnica muncitoare va continua să întâlnească și să miroasă alte furnici, dar nu va fi întâlni aproape niciodată furnici strângătoare.

Numărând prea puține furnici strângătoare, va ajunge la un punct critic, și își va schimba sarcina.

Furnica lucrătoare devine o furnică strângătoare. Alte furnici vor face același lucru, până când numărul de furnici strângătoare se va reechilibra.

Echilibru se restabilește de la sine.

Acțiunile și interacțiunile unui individ sunt aleatorii. Nu poți planificia care pe care furnică va întâlni.

Dar acest simplu set de reguli este atât de elegant încât numeroasele operațiuni ale unei colonii rezultă ca o consecință.

Într-un mod și mai fundamental, sutele de milioane de molecule complicate interacționează pentru a mențiune această structură solidă și extraordinară.

Rezultă o entitate cu proprietăți ce diferă cu mult de suma părților moarte care o formează.

Cea mai mică unitate vie: celula.

Încă nu avem o definiție prea clară a ce reprezintă un lucru viu, știm doar că este rezultatul unor lucruri care nu sunt vii.

Celulele se combină și cooperează. Se specializează și răspund unei altele,

și cu timpul, se dezvoltă în organisme complexe cu capacități remarcabile.

Mâinile, picioarele și inima ta reprezintă un sistem extrem de complex și complicat format din trilioane de mici lucruri stupide…

… cu toate acestea reușim să respirăm, să digerăm și să privim videori pe Youtube.

Cum știu celulele ce trebuie să facă?

Gândește-te la celulele sistemului cardiac din inima ta.

Trilioane dintre ele trebuie să transmită un impuls la momentul potrivit ca să creeze o bătaie de inimă colectivă.

Celulele noastre fac un schimb de informații cu celulele vecine ca să vadă cu se ocupă acestea, după care decid împreună ce să facă.

Dacă această celulă se află printre mai multe celule care lucrează asupra aceleași sarcini, va incepe sa lucreze asupra aceleiasi sarcini si se va sincroniza cu celelalte celule.

Nu există o inteligență superioară care împarte comenzi. Doar unități independente comunicând cu vecinii lor, și acționând conform feedback-ului pe care îl primesc.

Dar cum stau lucrurile cu cea mai importantă parte din noi? Ce este lucrul care ne face să ne punem astfel de întrebări?

Este conștiința noastră o proprietate emergentă a celulelor din creierul nostru?

Această întrebare este atat imensă și importantă, incat merită un video separat.

Unele lucruri care rezultă sunt greu de definit. Nu poți atinge o colonie de furnici, poți atinge doar părțile care o compun.

Nu are nici creier nici față, nici corp.

Cu toate acestea, colonia interacționează cu lumea.

Așa cum coloniile rezultă din furnici, sunt lucruri care rezultă din oameni - spre exemplu Națiunile.

Ce este o națiune? Populația ei?

Instituțiile ei, simbolurile ca drapelul, culorile sau imnul?

Lucrurile concrete pe care le posedă precum orașele, teritoriile pe care le ocupă?

Toate aceste lucruri sunt fluide.

Populațiile se schimbă și sunt înlocuite.

Instituțiile apar și dispar, orașele pot fi construite și abandonate.

Granițele s-au schimbă constant în istorie, iar simbolurile sunt înlocuite de noi simboluri.

O națiune nu are o față, un creier, un corp.

Atunci înseamnă că națiunile nu sunt reale? Cu siguranță sunt reale, la fel ca și coloniile de furnici, națiunile interacționează cu lumea.

Pot schimba peisaje, să înceapă războaie, să progreseze sau sa regreseze, si pot înceta să existe.

Dar ele există doar pentru că mulți oameni interacționează între ei.

Și nu doar națiunile. Toate structurile complexe care ne înconjoară rezultă din noi.

Chiar dacă nu asta e intenția noastră, creăm încontinuu.

Comunități, companii, orașe, societăți.

Toate aceste lucruri sunt entități care au proprietăți fundamental diferite și abilități care diferă de maimuțele proaste din care au apărut.

Habar nu avem de ce se întâmplă toate aceste lucruri.

Doar le observăm, și se pare că e o proprietate fundamentală a universului nostru.

Și s-ar putea să fie cea mai frumoasă și minunată proprietate a universului.