Video

Transcriere

Ce s-ar întâmpla dacă ați aduce o bucată mică a Soarelui pe Pământ?

Răspuns scurt: Ați muri. Răspuns lung: Depinde care bucată de Soare.

La fel ca majoritatea materiei din univers, Soarele nostru nu este solid, lichid sau gaz, ci plasmă.

Plasma este atunci când lucrurile sunt atât de fierbinți încât nucleele și electronii se pot separa și pot curge în jur libere, ceea ce creează o substanță vâscoasă.

Deci, vă puteți imagina Soarele nostru ca un ocean sferic extrem de mare de substanță vâscoasă foarte fierbinte.

Cu cât mai adânc te duci, cu atât mai densă și mai ciudată devine substanța

Deci, să aducem trei probe, fiecare de mărimea unei case la laboratorul nostru aici, pe Pământ, și să vedem ce se întâmplă

Prima probă: cromosfera.

Cromosfera este atmosfera Soarelui: un strat de gaz rar, adânc de până la

5.000 de kilometri, care este acoperit cu o pădure de țepi de plasmă, care pot fi aproape la fel de mari ca Pământul

Este destul de cald aici: între 6.000 și 20.000 de grade Celsius, dar dacă am aduce un solvent pe Pământ,

ne dăm seama că nu merită cu adevărat.

În zona din care luăm eșantionul nostru, cromosfera este de peste un milion de ori mai densă decât aerul, comparativ cu atmosfera noastră la nivelul mării.

Este practic la fel ca și aducerea spațiului vid jos, pe Pământ.

În momentul în care eșantionul nostru ar ajunge ar fi imediat

strivit de presiunea atmosferică a Pământului și ar face implozie

Aerul „s-ar grăbi” să umple vidul și ar folosi la fel de multă energie ca 12 kilograme de TNT în proces

Acest lucru creează o undă de șoc de înaltă presiune, care sparge sticla, timpanul urechii și poate afecta unele organe interne.

Dacă stați prea aproape s-ar putea să vă omoare, așa că v-ar face bine să păstrați distanța.

Să mergem mai în profunzime.

O a doua probă: fotosfera.

Sub cromosferă se află suprafața strălucitoare a Soarelui: fotosfera, care produce lumina pe care o vedem.

Este acoperită cu o grilă de un milion de puncte fierbinți numite granule, fiecare dintre ele la fel de mari ca Statele Unite ale Americii

și peste 5.000 de grade Celsius.

Aceste granule sunt vârfurile de coloane convective, agitând gazul care aduce căldura din centrul Soarelui la suprafața sa.

În aceste coloane, câteva sute de kilometri mai jos, vom lua a doua probă de plasmă.

Are aproximativ aceeași presiune ca și atmosfera de pe Pământ.

Deși e mult mai puțin densă pentru că acolo căldura o susține, astfel că nu va face implozie.

Sfera noastră poartă acum de două ori mai multă energie decât precedenta, aproximativ 25 kg de TNT, sub formă de căldură.

Pentru o clipă această plasmă ar străluci de milion de ori mai puternic decât luminozitatea Soarelui văzută de pe Pământ

Instantaneu, ar avea loc incendii de-a lungul laboratorului nostru, dar câteva milisecunde mai târziu aceste incendii sunt tot ce a mai rămas.

Plasma s-a răcit și a devenit gaz inofensiv care plutește deasupra ruinelor în flăcări.

Dar dacă intrăm și mai în profunzime?

A treia probă: zona radiativă.

Aici plasma este de aproximativ două milioane de grade Celsius, și atât de densă și compresată, încât creează un fel de labirint pentru sine.

Energia sub formă de fotoni încearcă să scape dar trebuie să rătăcească pentru sute de mii de ani fără încetare,

de la particulă la particulă, până când găsește în cele din urmă o ieșire.

Aducerea materiei de aici în laboratorul nostru este ceea ce experții numesc o idee foarte rea.

De îndată ce ajunge în laboratorul nostru, presiunea extremă care ține plasma compresată dispare

și materia explodează cu puterea unei arme termonucleare.

Laboratorul nostru cât și orașul din jurul acestuia va fi distrus într-o clipă.

Din fericire, nu vor exista emisii radioactive.

Cu laboratorul nostru distrus, putem abandona iluzia că încercăm să facem orice fel de știință azi.

Ce se întâmplă dacă vom merge mult mai adânc?

Ultima probă: nucleul.

Aici, în centrul de 1% al stelei, găsim o treime din masa Soarelui.

Materia de aici este comprimată de greutatea întregii stele de mai sus.

În centrul miezului temperatura este de 15 milioane de grade,

suficient de fierbinte pentru a creea heliu prin ciocnirea de hidrogen, ceea ce alimentează Soarele prin fuziune nucleară.

Peste miliarde de ani după moartea Soarelui, acest nucleu va rămâne ca o pitică albă.

Dacă am aduce o mostră din ea pe pământ, ar provoca o mulțime de neplăcer.i

Cea mai mare armă nucleară detonată vreodată a avut o energie de 40 de megatone de TNT, cât un cub de mărimea Empire State Building

Eșantionul nostru are echivalentul a 4000 megatone.

Aceasta cântărește 4 miliarde de tone de TNT sau un cub de 1,3 km înălțime.

Pentru a vă oferi o perspectivă de scară, acesta este cubul în interiorul Manhattanului.

Odată ce sfera ajunge pe Pământ, această materie super-densă se extinde instantaneu

și creează o explozie de o forță egală cu cea a Soarelui.

Dacă vom aduce proba în Paris, dimineața, cetățenii din Londra ar vedea ceea ce arată ca un al doilea răsărit de Soare,

dar unul care devine tot mai luminos și mai fierbinte până când Londra arde până la cenușă.

Într-o rază de aproximativ 300 de kilometri în jurul exploziei, totul ar fi ars.

Unda de șoc se va deplasa în jurul pământului de mai multe ori.

Cele mai multe clădiri din Europa Centrală ar fi aplatizate, timpanele s-ar rupe și ferestrele s-a sparge pe întreg continentul.

Explozia ar fi apocaliptică

și ar pune probabil capăt omenirii.

Dacă oamenii ar supraviețui, am putea conta pe praful suflat în atmosferă pentru a creea o mică eră glaciară.

Deci, dacă există o parte bună în acest scenariu, ar fi că explozia ar putea fi o modalitate eficientă de a controla

schimbările climatice cauzate de om pentru câteva decenii.

In timp ce acesta este un lucru bun, tot am ajuns la concluzia că nu ar trebui să încercăm să aducem Soarele pe Pământ.